Am văzut pe Instagram sute de postări de la Piatra Lui Lucaci și a ajuns să-mi rămână în subconștient și să tot aștepte un semnal de activare în care să zic: Mergem acolo!

Asta până într-o seară, în care prietenii noștri Alina și Isti ne-au propus traseul cu grad de dificultate: Mediu, mai exact traseul până la Piatra Lui Lucaci. Nu din greșeală am scris Mediu cu M mare. 

Parcat, pornit, coborât, urcat, coborât. 
Oprit, făcut foc, prăjit slănină, pâine picurată și cu ceapă roșie, puțin cârnați, apă / ceai, după care:
urcat, urcat, urcat, urcaaaaat, uuurrrcaaaaatt. 


Defapt noi am făcut traseul invers iar din mediu (cum era scris pe munții-noștri.ro, a devenit Hard XS. A fost o porțiune unde eu și prietena mea Orsi, aproape că atingeam frunzele cu limba. Asta pățești când ai Masterul în Sedentarism iar pe lângă asta ai și aere afumate în plămâni. 


Urca Isti cu Alina ca 35-ul pe Calea Turzii, fără nici o grijă. Ei au vreo 7-8 drumeții la activ și nici nu fumează de o vreme bună. Așa da!

Odată ajuns la Piatra Lui Lucaci, am și uitat de traseu, de picioarele obosite. M-am și apucat de fotografiat / filmat priveliștea superbă care se contura pe cele două maluri ale Tarniței. 



Am continuat să mai urcăm puțin, după care a urmat o coborâre lungă în stil off-road. Da, cu noroi și alte belți. Drumul șerpuit ne-a adus înapoi, fix de unde am pornit. 
Per total a fost un traseu foarte fain, cu zone puțin periculoase. 

Dacă mergi, trebuie să ai grijă pe unde calci și pe cât posibil să ai încălțări pentru munte. Cu teniși, adidași sau tocuri, nu ai ce căuta în zonă, chiar dacă vrei să iasă bine poza aia de la pietre. 

Ceea ce nu am reușit să aflu încă (și da, am căutat pe Google), cine este acest Lucaci și cum a ajuns Piatra Lui acolo sus? Dacă știi ceva legendă, basm, true story, orice despre asta, lasă-mi un mesaj pe Instagram --> @gebealpar

Încă ceva! Dacă vrei să citești despre locurile faine pe unde au călătorit prietenii noștri, Alina și Isti, îți recomand să arunci o privire lungă pe borderline.ro - garantez că nu o să te plictisești 😁.


Dacă tot ai ajuns până aici, îți ofer spre vizionare, un scurt filmuleț făcut pe traseu. 


Lucaci și pietrele lui

De a lungul timpului, am încercat să-mi dau seama de unde vine pasiunea mea pentru fotografie. Deobicei se zice că fiecare copil moștenește talentul din familie. Cred că în cazul meu, am moștenit această pasiune de la bunicul meu din partea mamei, care a fost atât fotograf cât și pictor foarte talentat. Cel puțin asta am dedus din pozele și picturile lui. 

Din păcate nu am foarte multe amintiri cu el, pentru că eram foarte mic atunci când a plecat să picteze și să fotografieze împreună cu îngerii. 😔

De multe ori mă gândesc ce fain era dacă puteam să povestesc cu el despre fotografie, să mă învețe tehnici, să mă critice contructiv sau chiar să ieșim împreună la fotografiat. Poate altădată, într-o altă viață.


De mic copil m-a atras acest domeniu. Țin minte că în fiecare an de Crăciun și la zilele de nașteri, venea un domn în vârstă din cartier, care făcea fotografiile familiei. Eu eram fascinat mereu de aparatul foto și de obiectivul aparatului. Acel domn a fost și a rămas un om special în amintirile mele încețoșate. 


Tocmai implineam 1 ani
Tocmai implineam 1 ani
Eu împreună cu sora mea Dalma
Foto: arhiva personala


După câțiva ani buni, ne-am luat și noi un aparat foto cu film color, care semăna cu o sapunieră. Îmi plăcea să fotografiez tot și orice. Mereu aveam emoții că nu ajung cadrele de pe film. Cred că atunci am prins gustul fotografiei. 


Mai târziu, am primit cadou de la mătușa mea un aparat foto HP digital, pătrățos, care avea un display micuț cât jumătatea unei cutii de chibrituri. Știu că îl purtam cu mine peste tot. Avea și funcție de filmare, doar că la o rezoluție foarte mică. 

sursa: amazon

După ce a trecut era telefoanelor Nokia 3310, am trecut la un telefon Sony Ericsson K500 cu cameră foto și o memorie internă de 12mb. Cam cât 3 fotografii făcute azi cu smartphone-ul. 

Foto: arhiva personală

Până am terminat liceul am schimbat foarte multe telefoane, care pentru mine erau pe post de aparat foto și video. Știu că fotografiam tot ce apucam și aveam mereu memoria plină de poze și filmări. La un moment dat am și filmat un sketch cu niște colegi, iar cadrele le-am combinat direct din telefon. Era ceva ieșit din comun pe atunci. 😁


Undeva prin 2010 - 2011 mi-am cumpărat primul dslr din bani împrumutați. Lucram de ceva timp dar tot nu-mi permiteam să cumpăr un aparat cu banii jos. Era un Canon 1100D.  Atunci am trecut la un nivel mult prea avansat pentru mine, însă îmi aduc aminte cu drag fiecare chestie nouă pe care o învățăm. 

Foto: arhiva personala

M-am documentat despre ISO, viteza de declansare, diafragma și toate detaliile din industria fotografiei. Mă uitam la tutoriale toată ziua pentru că îmi doream foarte mult să învăț tot ce ține de de acest domeniu. 

Cu Photoshop-ul eram prieten de câțiva ani, însă acum trebuia să învăț Lightroom pentru a-mi edita fotografiile. Îmi plăcea la nebunie. 


De atunci fotografia face parte din viața mea de zi cu zi. Oriunde mergeam, geanta cu aparatul foto era pe umăr. La fel e și astăzi, doar că cel mai des folosesc telefonul când ies prin oraș sau când călătorim pe undeva. Aparatul foto mai mult îl folosesc la locul de muncă. 


Telefonul cu care filmez si fotografiez - OnePlus 7 Pro 


Aparatul foto pe care il folosesc acum - Sony A6000


Dacă vrei să vezi ce am postat în ultimul timp, te aștept pe contul meu de Instagram @gebealpar

Mulțumesc dacă mă susții cu un Share!

Pasiunea pentru fotografie se moștenește?

Dacă tot se apropie ziua mea, mă tot gândeam ce cadou mi-aș dori anul acesta. 


Nu zic că nu ar prinde bine vreo 10.000 de euro, dar nu despre asta e vorba aici. Banii vin și pleacă iar noi rămânem doar cu bucuria de moment. 

Eu m-am gandit la un altfel de 10.000, care aduce bucurie pe termen lung. De exemplu o comunitate mișto cu care să interacționez de acum încolo.


Ei bine, eu fix asta îmi doresc de ziua mea, care va fi pe 24 Februarie. Îmi doresc cadou 10.000 de followeri pe Instagram. De la 4700+ parcă nu mai este așa de mult până la 10.000.

 

Azi, când scriu acest text este 6 Ianuarie, deci timp este suficient. Totul depinde de tine și de cei la care ajunge share-ul tău. Ce zici, challenge accepted? 😁


În era aceasta tehnologizată, am uitat să mai fim oameni. Acest challenge vine și ca un exercițiu prin care să ne arătăm latura omenească și să dovedim că împreună putem face lucruri faine. 


Să vedem dacă reușim să îndeplinim acest cadou până de ziua mea :). 


Două chestii simple ai de facut: 

👉 Dacă nu mă urmărești încă, te invit să o faci apasând aici  ---> @gebealpar 

👉 Te rog să apeși pe poza de mai jos și să dai un share pe story-ul tău sau poți să folosești și butoanele de share de mai jos. Mulțumesc! 😁👍


Cum ar fi un cadou de 10.000?


La final de an, m-am gandit sa fac un #Throwback2020 si sa adun acele 10 fotografii, care mi-au placut cel mai mult in 2020. Puteam sa pun mai multe fotografii, pentru ca mai am cateva cadre favorite, dar am zis sa nu fie o postare foarte lunga. 😀


Ție care fotografie îți place cel mai mult? Te rog sa votezi cu Like direct pe postare 😁👍


Cu ocazia asta vreau sa-ti urez Un An Nou Fericit!


Top 10 fotografii din 2020




Dimineața o rupeam pe scările blocului de nerăbdare să ies afară la joacă. Care ieșea primul colinda blocurile celorlalți prieteni și făcea adunarea. 

Ne strigam pe nume sau fluieram melodic (aveam fiecare un cod). De cele mai multe ori ieșeau mămicile pe geam: 
– sărutmâna tanti mama lui Ionuț, îl lăsați un pic afară? 

Un pic până, seara (ziceam în gândul meu). După ce ne strângeam toți, mergeam și cutreieram pădurile din zona Făgetului.

Descopeream livezi și foste grădini, de unde ne făceam aprovizionarea cu căpșuni, mere, și struguri. După ce ni se linișteau burțile pline, jucam un fotbal. “Pe câmp”, așa îi ziceam la spațiul verde care începea exact din spatele garsonierelor. 

Majoritatea timpului eram acolo. Ba cu bicicleta, ba la fotbal. Fiecare cu activitățile lui. Spre seară, începeau să apară părinții la lumina ultimului stâlp și se auzeau diferite strigăte de nume după care începeau conversațiile îndepărtate: 
– stai mamă că vin… mai lasă-mă 5 minute….. 
– vin acuma mamă, mai joc o tură.

 Cei care erau mai norocoși și stăteau până pe înserate, prindeau și câteva reprize de-a v-aţi ascunselea. O doua zi dimineața începeam de la început. Majoritatea copiilor din ziua de azi nu o să înțeleaga mare lucru din ce am scris aici pentru că s-au schimbat foarte mult obiceiurile.

Aruncă un share, pentru bucuria acelor zile.

Cum era o zi de vacanță?